In continutul acestui blog, este vorba despre avantajele si dezavantajele Internetului. Tema blogului fiind „Vrem respect pe internet” un proiect conceput de programul Sigur.info. Blog realizat de urmatorii elevi ai clasei a-VIII-a C: Gheorghe Alina, Margelatu Irina, Dinca Viorel, Profesor Coordonator : Tila Gabriela-Ortensia
marți, 4 decembrie 2012
luni, 3 decembrie 2012
Internetul şi copiii – conexiuni primejdioase
Fie că vrem, fie că nu, Internetul a devenit deja o parte din universul copiilor de astăzi, iar în ritmul în care se dezvoltă accesul la această reţea internaţională de informaţii, pe viitor influenţa ei va spori. Pe lângă avantajele sale deloc neglijabile, Internetul reprezintă un pericol serios la adresa celor mici. De fapt, dacă ne referim strict la copii şi chiar la adolescenţii aflaţi într-o perioadă dificilă şi confuză a vieţii lor, Internetul poate face mai mult rău decât bine. Nu trebuie deloc să fii un expert în domeniu ca să înţelegi acest lucru, doar să cunoşti labilitatea mental-emoţională a celor mici, lipsa discernământului şi a experienţei de viaţă tipice vârstei, precum şi pericolele Internetului la adresa minorilor.
Astfel, la vârsta de 3-5 ani, copilul îşi poate aminti şi aplica ce a învăţat cu o zi în urmă. El nu poate separa încă fanteziile
de realitate şi trăieşte într-o lume pre-operaţională. Aceşti copii îşi pot menţine atenţia între 8-15 minute.
În intervalul următor, de 5-8 ani, copii încep să-şi stabilească propriile identităţi, joaca devine mai cooperativă şi încep să-şi dezvolte abilităţi motorii. Între 6-8 ani, lumea copilului trece de realităţile imediate, gen casă şi şcoală.
Copiii aflaţi în intervalul de 8-12 ani încep să gândească în termeni abstracţi şi devin mult mai interesaţi de interacţiunile cu ceilalţi copii.

În perioadele pubertăţii şi adolescenţei, cu toate că sunt mai maturi şi mai experimentaţi decât copiii, adolescenţii pot deveni la fel de uşor victime ale aspectelor negative ale Internetului.
S-a constatat că, în general, băieţii şi fetele sunt atraşi în egală măsură de lumea virtuală a Internetului. Comunicarea prin e-mail, serviciile de mesaje instantanee, căutarea pe Internet şi mai ales diversele reţele de socializare sunt principalele puncte de interes pentru copii. Atât băieţii, cât şi fetele participă cu sârg la întreceri online, vizitează chat room-uri şi mai ales sunt pasionaţi de urmărirea paginilor personale de pe reţelele de socializare. Tot în urma unor cercetări, s-a constatat că fetele tind să folosească mai mult Internetul pentru educaţie, teme pentru şcoală, muzică şi shopping. Băieţii, în schimb, sunt mai interesaţi de jocuri, distracţie şi gadgeturi.
Pericolul hărţuirii
În afară de avantajele evidente pe care le oferă Internetul celor mici, concretizate îndeosebi în surse aproape inepuizabile de informaţii sau modalităţi de a-şi spori cunoştinţele şi noţiunile de cultură generală, uriaşa reţea de informaţii şi comunicare aduce cu sine si o serie de pericole.

Una dintre cele mai mari primejdii la adresa copiilor care obişnuiesc să acceseze Internetul în lipsa părinţilor constă în aşa numita hărţuire online,iar hărţuirea în mediul virtual poate lua forme complexe şi periculoase.
În situaţia tot mai des întâlnită în care copilul sau adolescentul vrea cu orice preţ să stea pe chat, se impune o discuţie serioasă cu el (ea) despre aceste riscuri.
Puşi în situaţia dramatică în care primesc mesaje cu conţinut sexual sau ameninţări, copiii se ruşinează sau se sperie, de obicei, şi cred în sinea loc că dacă spun părinţilor vor înrăutăţi situaţia. Sub adăpostul relativ al anonimatului, la care se adaugă riscul relativ scăzut de a fi identificaţi şi prinşi, indivizii periculoşi devin tot mai îndrăzneţi faţă de minori. Această situaţie este extrem de des întâlnită pe reţelele sociale, tot mai accesate de copii şi adolescenţi.
Cum putem preveni hărţuirea:
Nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta;
Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane; dacă le comunici această parolă acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise;
Dacă vrei să te întâlneşti cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet, anunţă-ţi părinţii anterior; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice;
Evită să postezi pe Internet fotografii care te surprind în ipostaze indecente; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la oricine de pe Internet; ele pot fi folosite, mai devreme sau mai târziu, pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi;
Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană.
Trebuie să ne reamintim mereu că Internetul, în ciuda vastităţii şi complexităţii sale, precum şi a ritmului uluitor de dezvoltare, nu este altceva decât un serviciu supus aceloraşi legi şi reguli precum viaţa reală. Defăimarea, insultarea, racolarea, hărţuirea, pedofilia sau ameninţarea cuiva prin intermediul online sunt prin definiţie infracţiuni care trebuie pedepsite.
Copii trebuie să se bucure de o copilărie normală, frumoasă, liniştită, veselă şi curată. Chiar şi în epoca Internetului.
Copii trebuie să se bucure de o copilărie normală, frumoasă, liniştită, veselă şi curată. Chiar şi în epoca Internetului.
Cum ne influenteaza viata calculatorul.
Computerele,jocurile video si internetul sunt,fie ca vrem,fie ca nu vrem,parte din viata noastra.Folosirea computerelor a depasit pragul birourilor si al universitatilor,devenind o sursa de amuzament si o modalitate de petrecere a timpului liber.
Nu putine sunt situatiile cand din elevi foarte buni la invatatura, copiii ajung printre codasii clasei, care cu mare greutate reusesc sa obtina note de trecere. Un numar important de foarte tineri utilizatori la care s-a observat dependenta de jocurile pe computer sau de messenger au si mari modificari de comportament.
Din copii extrem de sensibili, ei devin agresivi, izolati, comunica foarte greu atat cu familia, cat si cu colegii sau profesorii, inchistandu-se in propria carapace. De cele mai multe ori, prima intrebare pe care o adreseaza copiii psihologilor este de ce parintii lor au voie la calculator, iar lor li se interzice acest lucru, de ce adultii stau pe messenger ore intregi, iar la ei acest fapt este considerat dependenta.
Ce nu inteleg copiii este faptul ca in orice comunicare directa sunt puse in practica toate cele cinci simturi, pe cand prin aceste discutii pe Internet mimica, gesturile, si chiar cuvintele lipsesc. O prietenie pe net este lipsita de orice sentimente de afectivitate, acestor copii fiindu-le teama sa mai realizeze contacte cu ceilalti apropiati varstei lor, ajung sa nu mai fie in stare, de fapt, sa socializeze. in perspectiva li se dezvolta agresivitatea, se inchid in ei, ajung sa foloseasca doar un limbaj specific, prescurtat.
Copiii tind sa-si petreaca tot timpul liber in fata calculatorului, eventual impreuna cu prietenii, daca au la indemana o retea de calculatoare. Adultii obsedati de computer prefera sa minta in legatura cu numarul de ore petrecute in fata monitorului. Principalele cheltuieli din viata unui dependent sunt legate de obiectul „viciului”: accesorii mai scumpe, banda de Internet mai larga, monitor mai performant.
Dintre efectele fizice, Sindromul de tunel carpian este principala problema pe care o va resimti o persoana care petrece multe ore la computer. Insomniile, tulburarile grave ale somnului sunt alte probleme de sanatate care vor aparea. Durerile de cap si problemele ochilor sunt, de asemenea, foarte comune in cazul dependentilor de jocuri, ca si neglijarea aspectului exterior si a masurilor de igiena: dinti cariati, par murdar, haine nespalate. in cazul dependentilor cu vechime pot aparea chiar depresia, isteria si paranoia.
Ca o concluzie - copiii se pot bucura de calculator daca acesta este folosit cu cap. Parintii care isi supravegheaza copiii cand acestia utilizeaza calculatorul pot fi mai linistiti ca aproape totul este in siguranta.
Calculatorul face parte din valul viitorului, dar tehnicile vechi de invatare si educatie nu trebuie uitate sau date deoparte. Un copil trebuie sa interactioneze fizic cu alti oameni si nu trebuie sa invete absolut totul la calculator.

- Majoritatea timpului liber este rezervat calculatorului.
- Copilul adoarme la scoala sau este foarte obosit.
- Copilul are rezultate proaste la scoala, nu-si poate face temele.
- Notele sunt tot mai proaste.
- Copilul minte in legatura cu folosirea calculatorului, nu recunoaste ca sta prea mult in fata ecranului.
- Tanarul alege sa se joace la calculator in loc sa se intalneasca cu prietenii.
- Copilul renunta la activitatile care inainte ii placeau (sportul, plimbarile cu prietenii).
- Cand nu poate sa se joaca la calulator, copilul devine nervos, nelinistit.
Simptomele fizice nu intarzie sa apara
- Insomii si probleme de somn.
- Durere de spate si de gat.
- Dureri de cap.
- Ochi uscati, care ustura.
- Mesele devin neregulate.
- Igiena devine precara, copilului nu-i mai pasa cum arata sau ce parere au ceilalti despre el.
Pe 22 mai, două fete de 11 şi 13 ani au dispărut din Constanţa. Părinţii au declarat că aflaseră de faptul că fetele aveau în lista lor de prieteni persoane considerate de copii "de încredere". Plecând de la această situaţie, poliţiştii au folosit în ancheta lor inclusiv informaţii de pe conturile de Facebook ale celor două fete care conţineau mesaje schimbate cu persoane suspectate care s-au aflat la originea fugii lor de acasă. Din fericire, fetele au fost găsite de către poliţişti după trei zile de căutări, înainte ca întâlnirile planificate pe Facebook să se producă. Drama celor două familii constituie un semnal de alarmă pentru toţi ceilalţi părinţi a căror atitudine de indiferenţă faţă de activitatea online a copiilor lor poate avea consecinţe nedorite pentru viaţa şi educaţia acestora.
Au mai fost si cazuri in care copii au cazut prada, asa numitilor ”prieteni” si au avut alte consecinte:
- au fost jefuiti
- le-au fost furat cheile de la casa iar ”prieteni” si au intrat acolo in absenta parintilor avand urmari groaznice iar familia lor ramanand fara nimic.
miercuri, 21 noiembrie 2012
Bine v-am gasit!
Noi suntem elevii clasei a-VIII-a din comuna Roata de Jos, si ne-am gandit sa va dezvaluim cateva site-uri educative folosite de noi, care va pot veni in ajutor cand o sa aveti nevoie:
- wikipedia.ro(pentru a ne documenta)
- translate.ro(pentru a traduce cuvinte sau propoziti in/din alte limbi)
- edu.ro
- didactic.ro
- clopotel.ro
- scribd.com
- escoala.ro
- referate.ro
- olimpiade.ro
- stiintaazi.ro
- regielive.ro
1. www.edu.ro Portalul Educaţional SEI – eLearning, informatizare, forum, admiterea în licee ADLIC, titularizare, bacalaureat. Prin intermediul secţiunilor sale, situl www.edu.ro oferă Utilizatorilor informaţii, acte normative, reglementări şi ştiri referitoare la sistemul de învăţământ din România. Avantaje: oferă informaţii relevante pentru profesori, elevi
2. www.didactic.ro Acest site are intentia de a oferi tuturor cadrelor didactice posibilitatea de a se informa, de a discuta si colabora cu colegii lor din Romania. Avantaje: se pot gasi o gamă variată de informaţii
3. www.clopotel.ro Acesta este un site care ofera tuturor celor interesati de educatie si materiale educative posibilitatea de a gasi referate, programe, jocuri, muzica, si nu in ultimul rand informatii cu privire la Testele nationale si Bacalaureat Avantaje: elevii isi gasesc repede referatul cautat. Dezavantaje: copii nu se mai straduiesc sa isi faca tema cu mintea lor si apeleaza cu usurinta la aces site de unde multi dau doar copy-paste fara a mai verifica corectitudinea informatiei sau cea gramaticala sau de ortografie.
4. www.scribd.com Scribd este cel mai cunoscut site de web social unde se pot publica, citi şi discuta documente şi lucrări originale. Avantaje: economiseşti timp şi bani; Dezavantaje: unele cărţi pot fi scanate prost iar cuvintele pot lipsi sau pot fi greu de citit. Este un site foarte util. Scribd oferă posibilitatea convertirii textelor din orice fromat, inclusiv PDF, Word, Power Point sau excel într-un document web pe care să îl poţi împărţi cu cine vrei.
5. www.escoala.ro Ca si alte siteuri educative, escoala ofera si el o gama larga de informatii. Aici gasesti de la editoriale, referate, lectii virtuale, consiliere, fun & games pana la horoscop. Interfata acestui site este frumos realizata, atrage atentia elevilor, insa pentru a fi si mai atractic recomand mai multa culoare. Avantaje: informatia este gratis. Dezavantaje: nu exista buton de download, informatia poate fi stocata doar prin aplicatia copy-paste.
6. www.wikipedia.ro Wikipedia este o enciclopedie generală în mai multe limbi, având conţinut deschis tuturor, dezvoltată prin colaborarea voluntară a unui mare număr de persoane şi administrată de fundaţia non-profit Wikimedia. Ediţia în limba engleză, cea mai dezvoltată dintre versiuni, a depăşit în anul 2007 pragul de 2 milioane de articole, iar numărul de articole în toate limbile a depăşit 9 milioane. Ediţia în limba română are în prezent aproximativ 144000 de articole. Avantaje: site-ul este mai mult decat de o enciclopedie on-line deoarece trateaza o arie mai larga de subiecte; poate reprezenta o sursa credibila deoarece toate articolele sunt vizualizate de mii de utilizatori, fapt care-l face un site de incredere cu texte lipsite de greseli, in cea mai mare parte, deoarece acestea sunt modificate pana la un text final, precis si corect. Dezavantaje: o persoană cu rea intenţie poate modifica textul original şi astfel poate transmite mesaje eronate.
7. www.referate.ro Asa cum reiese si din numele site-ului, acesta furnizeaza peste 10.000 de referate online, referate la orice materie, din orice domeniu. Este un site bine realizat, referatele fiind puse pe categorii, in functie de materii. Este bine realizat, deci este atractiv.
8. www.regielive.ro RegieLive este primul portal studentesc privat creat si intretinut de studenti pentru studenti. Proiectul RegieLive doreste sa vina in ajutorul studentilor, si nu numai, prin intermediul materialelor prezentate in site.
9. www.olimpiade.ro Este un site ce ofera informatii despre olimpiadele care au loc, despre modificarile facute si despre regulamentele de participare. Aici mai sunt postate si rezultatele la concursurile si olimpiadele care au avut loc, dar si fotografii. Dezavantaje: un site care in afara de calitatea informatiei nu atrage vizitatorii cu nimic.
10. www.stiintaazi.ro Acest site nu este folosit doar de elevi, studenti sau cadrele didactice, el fiind un site adresat tuturor celor care sunt preocupati de stiinta. Aici gasim materiale cu referire la “Stiinta Azi”(Acasa, Teste grila de stiinta, Proceduri si emisiuni de stiinta, Recenzii de carte de stiinta, Chat, Stiri si articole de stiinta, Forum de stiinta, Concursuri de stiinta, Materiale educationale, Muzee de stiinta, Revista presei, Despre noi, Parteneri, Sitemap, Contact Voluntari), dar si cu referire la “Stiri si Articole” Este un site foarte bine constituit, atrage si prin culoare dar si prin informatia oferita.
Speram ca v-am fost de ajutor. Daca aveti intrebari sau vreti sugesti suntem intodeauna alaturi de voi, si sunt oricand dispusi sa va venim in ajutor.
Noi am inteles mai bine dimensiunea nesfarsita a internetului cu ajutorul programului Sigur.info, caruia ii multumim ca ne-a deschis "o poarta" spre a cunoaste tainele internetului.

joi, 15 noiembrie 2012
"Internetul ascuns"
Specialistii estimeaza ca 80% din informatiile care circula online sunt "ascunse" cautarilor obisnuite. Adica nu pot fi gasite prin Google sau alt browser obisnuit de utilizatorii de rand.
La ce riscuri va expuneti daca ajungeti pe acest taram aflati din materialul urmator.
Putini stiu ca internetul este impartit in doua:
- Suprafata - adica site-urile care pot fi cautate prin Google, Bing sau Yahoo -
- "deep web" cum numesc specialistii partea ascunsa. Aici se afla, dupa cele mai multe estimari ale specialistilor peste 80% din toata informatia care circula online pe Glob.Sunt date care nu pot fi accesate cu un browser clasic, de genul internet explorer sau firefox.
Pe internetul ascuns sunt pastrate bazele de date academice, informatii militare, ale companiilor, ale bancilor, studiile cercetarilor din toata lumea. Atentie, aceste date nu sunt secrete. Amazon, de exemplu tine aici zecile de mii de carti in format digital. Tot aici are loc orice comunicare intre institutii, care nu se adreseza publicului larg.
Prin aceste retele insa hackerii sau teroristii isi dirijeaza si coordoneaza atacurile ori vand date obtinute fraudulos.
O operatiune de amploare pornita pe internetul ascuns a dus anul trecut la arestarea a aproape 200 de pedofili si la depistarea de catre Interpol si Europol a unei retele uriase, de 70.000 de persoane implicate in pornografia cu minori.
Credeti ca stiti intodeauna cu cine comunicati???
Atentie asadar, orice incursiune in aceasta lume intunecata este una pe proprie raspundere.
Stiti ce va urma???
Stiti in ce va amestecatii sau ce vi se poate intampla???
Cerem doar putina prudenta atata tot...pentru siguranta voastra!!!
Internetul chiar poate fi un drog? Află efectele pe care le poate avea...
Bazat pe un studiu
Internetul poate fi considerat un adevărat drog. Unii internauţi au devenit atât de dependenţi de web încât patima lor poate fi comparată cu consumul de alcool sau de droguri, relatează Agepres.
Cercetători de la Universitatea Worcester din Marea Britanie s-au ocupat de acest subiect. Potrivit lor, dependenţa de internet poate avea consecinţe la fel de grave ca şi dependenţa de anumite droguri sau băuturi alcoolice. Conform oamenilor de ştiinţă, rezultatele sunt aceleaşi: în afara unei schimbări de comportament la persoanele dependente, se mai pot constata probleme neurologice.
Cercetătorii au ajuns la această constatare după ce au comparat imaginea scanată a creierului unor tineri împătimiţi de internet cu a altora, mai puţin pasionaţi de web. La analiză s-a observat la împătimiţii de net o deteriorare a zonei cerebrale responsabile de prelucrarea emoţiilor, a atenţiei şi a luării de decizii. Potrivit cercetătorilor, asemenea deficienţe se constată şi la pacienţii alcoolici sau la dependenţii de cocaină.
"Am văzut persoane care au abandonat studiile universitare, au picat la examene şi chiar şi-au anulat căsătoria pentru că nu se mai puteau concentra din punct de vedere emoţional pe altceva", spune psihiatrul britanic Henrietta Bowden Jones.
Ea consideră că 'Ne conectăm la internet pentru că viaţa modernă ne obligă', arată ea, adăugând că activitatea virtuală nu trebuie să devină obsesivă. Jones precizează că jocurile online sunt cele care, în general, prezintă cel mai mare risc de dependenţă.
(Si sa nu uitam de retele de socializare ex: facebook care in prezent este cel mai ”populat„ site)...stim ca nimeni nu va renunta la contu sau de facebook...dar noi nu cerem asta noi vrem doar sa va „cerem” sa nu devina o obsesie. Precum v-am aratat mai sus poate avea efecte groaznice, iar apoi s-ar putea sa numai aveti cale de intoarcere)
Internetul in viata omului, influenta, dependenta sau normalitate
Internetul, o retea de calculatoare, proiect inceput prin 1982, a devenit astazi o lume virtuala, mai mult decat atat, parte din viata noastra de zi cu zi.- Afaceri, cumparaturi, cunostinte, relatii, idei, prietenii, dragoste, tot ce tine de viata noastra se dezvolta de mii de ori mai repede datorita internetului. Daca pana acum ceva timp scriam scrisori, acum scriem mailuri, daca citeam ziarul la cafea, acum citim editiile online si publicam pe blog, interactivitatea si conectivitatea cu lumea din jur este mult mai puternica si ampla si toate astea s-au intamplat fara sa ne dam seama, fara sa putem trece prin filtrul mintii.
- Internetul este una din cele mai mari inventii din ultima vreme ce a reusit sa revolutioneze insasi viata si a deschis noi oportunitati de cunoastere, dezvoltare si socializare. Traind intr-o societate moderna, in care timpul aproape ca lipseste, iar informatia e de pret, in care mobilititatea si conectivitatea e totul, internetul si-a castigat un rol important in viata nostra si incercam sa fim tot timpul conectati la el prin telefonul mobil, laptop, notebook, etc.
- Mai mult decat atat, aceasta inventie prin siteuri de socializare si intalniri online (dating), ne ofera posibilitatea sa redescoperim prieteni vechi, sa ne facem altii noi, sa avem relatii pasagere si chiar sa ne descoperim marea dragoste ! (dar foarte mare ATENTIE niciodata nu se stie cine e cu adevarat persoana cu care interactionam, imprietenim sau chiar „indragostim” asa ca nu va avantatie foarte repede intr-o reletie de prietenie cu o persoana pana nu o cunoasteti indeajuns)
- Datorita acestor lucruri si a multor altora, Internetul a fost nominalizat la premiul Nobel pentru pace in luna februarie a acestui an. Sincer nu stiu daca este un premiu la care ar trebui nominalizat insa cu siguranta merita un premiu pentru inovatie!
Anonim pe internet. Bine sau rău?
Citesc bloguri. E plin internetul de ele, pe blogspot, pe wordpress, self-hosted. Marea majoritate sunt anonime, pentru că atunci e curajul mai mare, când nimeni nu te ştie, nimeni nu te vede.
Sunt perfect de acord. Sunt sătul de anonimi care au întotdeauna ceva de spus, bazându-se pe anonimitate.
Cred că lipsa anonimităţii poate duce cu adevărat la responsabilizarea oamenilor.
Cred că lipsa anonimităţii poate duce cu adevărat la responsabilizarea oamenilor.
La fel, dacă ai fi obligat să îţi declari numele real când îţi faci blog. Probabil că dintr-o dată, nu am mai avea bloguri pline de „opinii cu miez”, scrise de băieţi deştepţi, dar doar dacă lumea îi ştie sub pseudonimul Laleaua veselă. De obicei majoritatea pun nume banale, porecle sau ce le trece prin minte in momentul respectiv, cea ce ii face sa prinda curaj si pot sa te jigneasca fara ale pasa de nimic pentru ca nimeni nu-i poate descoperi.
Şi uite aşa am avea un internet mai curat, fara probleme.
miercuri, 14 noiembrie 2012
Printre avantajele şi dezavantajele folosirii internetului :
Odată cu apariţia acestui mediu online, numit Internet, s-au produs unele schimbări majore în viaţa omului.
Internetul oferă omului modern o grămadă de avantaje, care îi ușurează sau îi îmbunătățesc viața, fie îl ajută să economisească timp, bani, fie să-și găsească un partener de viață, fie îi oferă modalități de a-și petrece timpul simțindu-se mai bine (cel puțin pe moment) etc. Din păcate însă utilizarea internetului prezintă și anumite probleme, pericole, pe care este foarte bine ca oricine intră pe net să le știe, să le conștientizeze, și să se ferească de ele. Astfel, după părerea mea, iată care sunt principalele avantaje și pericole ale internetului în prezent:
Internetul dispune de incredibile avantaje:
- Este un extraordinar mediu educativ si informativ. Ma refer la centrele care ofera ‘continuous education’ (clase virtuale) si la bilioanele de pagini de informatie disponibile;
- Comunicarea rapida intre punctele cele mai indepartate si aparent mai putin accesibile la nivel global.
- Izolarea geografica nu mai exista datorita internetului;
- Ultimele stiri, vremea, le putem afla imediat cu ajutorul Internetului;
- www a facut posibila Telemedicina. Profesionalii din lumea medicala dispun de o incredibila baza de date, motoare de cautare de date si reviste on-line. Cercetarea e mult facilitata de Internet;
- Comunicare cu instituțiile publice și companii private (găsirea numerelor de telefon și fax, posibilitate de comunicare prin mail – poștă electronică;
- Comerț electronic - posibilitatea de a găsi și cumpăra produse de care ai nevoie, la cel mai mic preț de pe piață sau posiblitatea de a vinde chiar tu diferite produse;
- Posibilitatea de a-ti face publică o părere – prin comentarii la diferite știri, articole, pe forumuri, pe diferite siteuri etc, prin administrarea unui propriu site de internet / blog, unde poți posta(poți publica) ce informații dorești;
- Posibilitatea de a ÎNVĂȚA LIMBI STRĂINE GRATUIT; posibilitatea de a învăța gratuit să faci tot felul de chestii utile vieții cotidiene (prin videoclipuri, tutoriale, prezentări, puse la dispoziție oricui pe internet);
- Economie de timp – internetul îți poate asigura o foarte mare economie de timp. În loc să pierzi timpul (în diferite moduri), pentru a obține ceva/a rezolva ceva, prin intermediul internetului foarte multe probleme se rezolvă mult mai rapid;
Pericolele internetului pot fi de două feluri: pericole/riscuri pe care le putem evita, și pericole/riscuri pe care nu prea le putem evita dacă folosim internetul (de exemplu nu putem renunța la folosirea mail-urilor deși este evident că nu există o siguranță de 100% a informațiilor personale din contul nostru de mail). Indiferent care este cazul, este foarte important să înțelegem care sunt toate aceste pericole, să le conștientizăm, și să ni se aprindă undeva în cap o luminiță roșie de fiecare dată când suntem pe cale de a ne expune la un risc/pericol pe care n-ar trebui să ni-l asumăm, astfel încât navigarea pe internet să fie cât mai sigură. Iată în continuare care sunt, după părerea mea, principalele probleme, riscuri și pericole legate de internet.
Internetul are multe dezavantaje:
- Incepind cu SPAMul si pina la nefastele efecte pe care le pot avea inocentele impartasiri de secrete de catre minorii care isi cauta ‘prietenii’ in zone obscure de chat din internet;
- Securitatea informatiei pe care o transmitem – navigind prin Internet furnizam date care pot sa ajunga in locuri nedorite, Virus informatic, degradarea relatiilor cu familia.
- Acesul la internet este permis oricui, indiferent de vârstă, indiferent de pricepere și experiență în domeniul informatic. Astfel, oricine poate intra pe internet (nicio problemă până aici), însă și oricine poate dăuna internetului, în diferite moduri. Internetul este de cele mai multe ori ”poluat” de următoarele categorii de persoane: -copii/tineri nu foarte inteligenți (care publică informații false sau stupide); -adulți care nu prea înțeleg cum funcționează internetul, persoane de rea-credință (care încearcă să prostească, să manipuleze, prin publicarea de informații false, neadevărate, minciuni, prin țepe economice și în alte moduri);
- Calitatea și veridicitatea informatiilor de pe internet este nesigura. Oricine are acces la internet, oricine poate posta informații pe internet, poate spune neadevăruri, poate dezinforma, sau poate minți pe internet. Astfel, utilizatorii de bună credință se confruntă cu problema selectării informației de bună calitate, dintr-un ocean de informații amestecate. Acest lucru consumă timp, iar foarte mulți oameni, din cauza unei educații precare în acest domeniu, nu înțeleg cum funcționează lumea, internetul, și nu sunt în stare să distingă între adevăr și minciună. Astfel, vor lua de bune toate informațiile pe care le vor găsi pe internet, și în loc să se informeze, se vor dezinforma, și vor fi în eroare. Faptul că găsiți o informație pe un site de știri, sau pe un ziar online, nu vă garantează corectitudinea și calitatea informației. Există siteuri pentru care lucrează oameni competenți și de bună credință, dar există și siteuri pentru care lucrează incompetenți, corupți, mincinoși, manipulatori, oameni de rea credință, nepricepuți etc. Trebuie să învățați să distingeți între informațiile de bună calitate și informațile de proastă calitate, în funcție de unde sunt găsite informațiile pe internet, și cine le-a postat (trebuie analizat un pic întreg contextul informatiilor cautate respectiv gasite – de exemplu: cele mai multe informații de pe siteurile evz.ro, hotnews.ro, și multe altele sunt manipulări;
- Informatiile personale nu sunt in siguranta când folosim internetul. Această securitate a datelor personale pe care o promovează site-urile ce oferă de exemplu căsuță de MAIL, este falsă;
- Tot ce ai in calculator este expus in momentul in care ne conectam la internet: Hackeri , crackeri, oameni pricepuți în domeniul informatic, și providerii de internet (cei care îți oferă internet), pot intra în calculatorul nostru, prin conexiunea la internet, și pot vedea tot ce avem pe acolo, eventual pot copia sau șterge tot ce avem prin calculator.
- Adresele de mail postate pe internet, indiferent unde (anunțuri, siteuri, bloguri, conturi pe rețele de socializare etc), sunt ”FURATE” de către mici progrămele special concepute, să creeze baze de date cu toate adresele de mail care sunt postate pe internet. Bazele de date alcătuite vor servi diferitelor interese comerciale ale firmelor interesate, și care vor plăti bani grei pentru ele, urmând ca pe fiecare adresă de mail să fie trimise mesaje publicitare, hoaxuri, spamuri etc, și, de asemenea, bazele de date cu mailuri vor fi accesibile și celor care conduc lumea, oficial, sau din umbră. Pentru a evita astfel de ”neplăceri”, postați-vă adresa de mail sub altă formă decât cea obișnuită. Deci nu vă scrieți pe net adresa de mail sub forma adresademail@yahoo.com , ci în alt fel, de genul adresademail arround iahu punnct comm (sau orice altă variantă care să nu fie recunoscută de programele respective).
- Identitatea virtuala (din mediul online, de pe internet), nu coincide cu identitatea reala! Atunci când vorbești cu cineva pe internet, indiferent în ce domeniu (afaceri, siteuri de socializare, matrimoniale, comerț electronic, oferte de muncă etc), habar n-ai cine este de fapt, ce fel de om este, cât de corect, cât adevăr spune sau cât minte etc. Existența unui site pe internet nu garantează siguranța banilor și a vieții tale! Existența multor altor persoane care apelează la acel serviciu, nu garantează siguranța banilor și a vieții tale! Atenție, pe siteurile de socializare! Nu știți tot timpul cine este în realitate persoana cu care socializați.
- PIERDEREA DE TIMP este o altă problemă pe internet. Oricât de multe avantaje și informații utile ar avea internetul, foarte mulți oameni ajung să piardă foarte mult timp pe internet, fără să câștige ceva real, concret, inteligent, util din asta (este cazul pierderii a prea mult timp pe siteuri de socializare, uitându-te la filme, jucându-te etc). Sub pretextul ”alungă plictiseala”, internetul consumă foarte foarte mult timp în cazul foarte multor oameni, iar asta nu e bine deloc, pentru că este anti-productiv și acei oameni ar fi putut să-și folosească timpul și energia într-un mod mult mai folositor lor și societății în ansamblul ei.
- Foarte important de asemenea este faptul că INTERNETUL CREEAZĂ DEPENDENȚĂ! Fie pentru jocuri, socializare (gen facebook) sau alte activități online.Site-urile de socializare (facebook, twitter, hi5 etc) îți ”droghează” creierul și îți creează iluzia că ești cineva dacă ai mulți prieteni virtuali / multe like-uri pe facebook etc. Acest accent pus pe cantitate, nu și pe calitate dăunează unei vieți normale (contează mai mult calitatea celor cu care te înconjori decât cantitatea/numărul lor).
Internetul creează falsa iluzie că ești activ din punct de vedere civic dacă postezi un mesaj împotriva a ceva rău, sau dacă dai un like pentru o acțiune de protest perfect justificată. Această opțiune oferită de internet, de a putea ”reacționa” față de anumite lucruri în mediul online, te face să nu mai reacționezi deloc acolo unde chiar contează, de exemplu în proteste pașnice și normale de stradă. La începutul anului, când au avut loc diverse proteste de stradă, s-au pornit ”chemări” pe facebook, de genul ”Haideți la protest! la data de, ora de….Dați un like dacă veniți!”. Din mii, zeci de mii de like-uri, în stradă apăreau doar CÂȚIVA oameni.
Observatie!!
ATENȚIE: Internetul este cu atât mai nesigur/periculos pentru tine, cel care citești acest text, dacă te afli cel puțin într-una din următoarele categorii de persoane:
1.Copii – copiii au o educație generală mai mică decât a adulților, sunt mai naivi, mai inocenți, mai creduli, au experiență de viață redusă (au puțini ani de viață), și deci nu înțeleg foarte bine lumea în care trăiesc, și nici cum funcționează internetul, motiv pentru care sunt mai expuși. Bineînțeles că există și copiii bine educați de părinți, care înțeleg foarte multe lucruri, știu să se protejeze de ele, sunt conștienți și racordați la realitate, însă aceștia din păcate sunt excepții.
2.Oameni mai puțin și/sau mai prost educați în domeniul internetului – cei care n-au educație specifică în domeniul internetului, nu vor înțelege pericolele cu care se confruntă în mediul online și deci sunt expuși (de regulă adulții trecuți de o anumită vârstă, și oamenii bătrâni care abia reușesc pe cont propriu să apese 3 butoane și să caute ceva pe google – statul nu i-ar învăța nimic, deși la nivel european se pune accent pe educația continuă…)
Observatie!!
Petrecerea de foarte mult timp la calculator, pe internet, DĂUNEAZĂ SĂNĂTĂȚII. În cazul filmelor, distanța față de monitor este mai mare, deci e mai puțin dăunător ochilor. Chiar și în cazul jocurilor, distanța se poate mări (mai ales cu tastatură și mouse fără fir). Însă navigarea pe internet, pe siteuri de socializare, pe bloguri, forumuri, siteuri de știri etc DĂUNEAZĂ cel mai mult OCHILOR, pentru că presupune o distanță mică față de monitor. Ochii se vor obișnui să facă focus la distanță mică, și își vor pierde încet încet abilitatea de a vedea clar la distanță. Pentru a preveni asta, trebuie aplicată regula celor trei 10, despre care găsiți pe blog. De asemenea petrecerea unui timp îndelungat la calculator TE FACE SĂ UIȚI / IGNORI / AMÂNI MESELE ZILEI (foarte grav), dar și PERIOADELE DE ODIHNĂ (stat prea mult la calculator noaptea).
Doar un sfat: nu lasati ca Internetul sa va controleze viata. Noi trebuie sa avem controlul asupra sa si trebuie sa stim cum sa-l folosim in propriul beneficiu. Altfel poate fi o sursa de nefericire!
marți, 13 noiembrie 2012
Cum rezolvam problemele de pe internet?
Problemele au fost remediate prin:
Solutiile oferite :
- redirectionarea apelantului catre Secitia de Politie aferanta ( in cazurile de cyberbullying si santaj);
- infiormarea Cybercrime in cadrul IGPR ( in cazurile de frauda si spam);
- interventia efectuata de catre Hotline si departanemtul de Cybercrime ( in cazurile de continut pornografic si ilegal );
- interventia Directiei Generale Protectia Copilului ( in cazuri in care priveau siguranta fizica si psihica a minorilor).
Solutiile oferite :
- consiliere telefonica sau chat care asigura o informare generala sau specifica unei situatii semnalate, privind riscurile online cu accent asupra evitarii si gestionarii acestora;
- consiliere psihologica ( prin directionarea catre specialistii centrelor de consiliere Salvati Copiii);
- consiliere tehnica privind dificultatile in folosirea calculatorului si a noilor tehnologii;
- redirectionarea catre specialisti sau autoritati competente pentru probleme complexe care se afla in responsabilitatea acestora, privin telefonia mobila, accesul la Internet, alte situati privind educatia scolara sau protectia copilului.
luni, 12 noiembrie 2012
Problemele cel mai des intalinte pe internet
Cu siguranta orice utilizator de Internet sau creator de continut s-a lovit cel putin o data de impolitetea si lipsa de respect din mediul online.
Manifestate adesea din spatele unui profil anonim, acestea sunt concretizate in comentarii injurioase la sfarsit de articol sau in diverse discutii pe forumuri.
Nici mail-urile, grupurile de discutii sau retelele sociale nu sunt scutite de astfel de situatii uneori ajungand chiar la hartuire.
Problemele semnalate cel mai des:
- cyberbullying : agresiunea verbala, calomniere si lipsa de securizare a datelor personale;
- in strainarea datelor personale: este asemanantoare cu hartuirea, care reprezinta deseori evolutia nefericita a unui caz in care datele personale sunt utilizate in scopuri de umilire si injosire;
- cazuri de frauda si/sau spam: au implicat solicitari de introducere a datelor bancare prin e-maile-uri fictive de la banci;
- pornografie/ continut ilegal;
- santaj: reclamat la linia de consiliere se bazeaza, de cele mai multe ori, pe utilizarea unor date personale ale altei persoane (de cele mai multe ori compromitatoare), pentru a obtine benecifii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)